În Antichitate, așezările de la poalele Munţilor Poiana Ruscă au compus unul dintre cele mai importante districte miniere din Dacia. Potrivit istoricilor, zona bogată a Ghelariului furniza minereu chiar și pentru atelierele din Sarmizegetusa Regia. După cucerirea romană, în ținutul înconjurat de pădure, de la câţiva kilometri de Hunedoara, exploatarea fierului a luat amploare. Stau mărturile dovezile arheologice. La Ghelari s-au descoperit camere de abataj antice, gropi de suprafață, unelte din epoca romană, dar și o inscripţie în limba latină: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”. Din secolul IX datează cuptorul de prelucrare a fierului, descoperit în Valea Caselor, la marginea comunei, care a ajuns în patrimoniul British Museum din Londra.


În secolul al XVII-lea, vechile așezări din jurul minelor de fier au primit coloniști germani, unguri, slovaci, sârbi, munteni și țigani. În Ținutul Pădurenilor, iobagii din secolul al XVIII-lea aveau ca îndatorire și lucrul în minele de fier. În secolul al XIX-lea, Ghelariul (Gyalar) era o așezare cosmopolită, în care s-au stabilit oameni din întreg Imperiul Austro-Ungar. Stau mărturie bisericile vechi de diferite confesiuni. Din minele sale, porneau căruțele cu minereu către furnalele și topitoriile din văile râurilor. Mai târziu, întreaga zonă a fost împânzită de linii de cale ferată îngustă și de funiculare. „Binecuvântare si noroc Hunedoarei! Prima şarjă de fontă a curs deja, dealul Ghelariului se topeşte la Hunedoara”, informa în 1884, ziarul Huniad, la înființarea Uzinelor de fier ale Hunedoarei. Zăcămintele din jurul orașului puteau da 17 milioane de tone, potrivit unui raport al Departamentului științific și de cercetare britanic de la începutul secolului XX, iar concentrația de fier din minereu era de până la 40 de procente.
Până în anii 1950, minele și exploatările forestiere din Ținutul Pădurenilor au reprezentat principala sursă de materii prime a Uzinelor de fier din Hunedoara. Zona s-a dezvoltat forțat, iar blocurile de locuințe muncitorești au apărut pe dealuri, lângă casele pitorești ale localnicilor. Din anii 1950, când combinatul aflat în expansiune importa minereu de la Krivoi Rog (fosta URSS), exploatările din zonă și-au păstrat importanța pentru industria locală. În anii 1960 – 1970, minele de la Ghelari și din împrejurimi aveau aproape 4.000 de angajaţi, cărora li se alăturau muncitorii de la minele din Teliuc și Vadu Dobrii, carierele de talc și dolomită din Lelese, fabrica din Zlaști, cariera de marmură de la Alun, exploatările forestiere. Declinul industrial a cuprins zona în ultimii ani ai regimului comunist, iar după 1990, s-au închis treptat toate unitățile industriale din Ținutul Pădurenilor.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here