Castelul Corvinilor a păstrat o frescă veche de peste cinci secole, care spune legenda Huniazilor. Pictura în frescă de la etajul aripii nordice (aripa Matia) datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi este singura pictură de acest gen, cu caracter laic din spaţiul transilvănean, informează Muzeul Castelului Corvinilor.

Ea înfăţişează povestea dobândirii stemei familiei Huniazilor de către Ioan de Hunedoara fiind compusă din patru scene, dispuse pe peretele cu ferestre al loggiei, deasupra şi între cele trei deschideri semicirculare.
„Prima scenă, de la dreapta la stânga, prezintă două figuri umane, una de bărbat foarte prost conservată, ce are mâna dreaptă ridicată în poziţie de chemare şi o figură feminină ce reprezintă o fetiţă ce are în mâna dreaptă un măr cu o cruce deasupra, are privirea îndreptată spre bărbat , această scenă sugerând momentul în care cei doi se cunosc, iar mărul ce-l poartă femeia indică importanţa acestui personaj, deoarece acest măr este considerat ca simbol al regatului maghiar.

Pe coloana ce desparte primele două deschideri se mai poate observa cu greutate o siluetă ce poate fi una umană. Cea de-a doua scenă înfăţişează aceleaşi două personaje, bărbatul ţinând în mâna dreaptă un inel, iar mâna stângă pe inimă. În ceea ce priveşte silueta feminină, ea este prezentată acum mai matură, nemaiavând privirea îndreptată spre bărbat şi ţinând mâna stângă ridicată. Acesta este considerat momentul în care bărbatul îi jură femeii credinţă cu mâna pe inimă, dându-i în acelaşi timp acesteia un inel cu diamant, aceasta având un gest de refuz”, informează Muzeul Castelului Corvinilor.


Pe cea de-a doua coloană apare reprezentat un corb ce ţine în plisc o bandă ce probabil purta pe ea o inscripţie. Cele două personaje apar şi în cel de-al treilea cadran, bărbatul având de această dată capul descoperit, cu amândouă mâinile îndreptate spre femeie redând gestul de respingere, iar femeia e înfăţişată însărcinată, lucru sugerat de faptul că poartă pe cap o scufie, iar în mâna stângă ţine o verigă mare pe care sunt plasate două inele, simbol al căsătoriei promise de către bărbat, care acum refuză să-şi unească destinul cu aceasta, informează Muzeul Castelului Corvinilor.

Coloana care desparte ultimele două cadrane ale frescei poartă pe suprafaţa sa interioară chipul unui copil ce poartă în mână un măr identic cu cel purtat de personajul feminin în primul cadran şi arată cu degetul mâinii drepte spre personajul masculin din ultimul cadran, indicându-l pe acesta ca şi urmaş al celuilalt bărbat, ce este considerat a fi Sigismund de Luxemburg. Deasupra capului acestui personaj se află o bandă pe care se consideră că era scris „Johannes”. Ultimul cadran prezintă o scenă de vânătoare de mistreţi, unde apare un personaj masculin ce poartă o lance de vânătoare, personaj ce este identificat cu Matia Corvin.
 

Imaginile au fost interpretate de istorici ca reprezentarea legendei originii lui Ioan de Hunedoara, conform căreia el ar fi fost fiul neligitim al regelui Sigismund de Luxembourg. Legenda înrudirii lui Ioan de Hunedoara cu regele Sigismund datează din vremea sa, însă cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574.



Heltai afirma că ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor şi o prezenta în felul următor: „Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate, iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scria profesorul Teodor Popa, citândul pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).

Mai multe detalii pe adevarul.ro

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here