• Timp de un secol, până la începutul anilor 2000, oraşul Haţeg a fost traversat de calea ferată Subcetate – Caransebeş, inaugurată în 1908 şi faimoasă pentru sectorul dotat cu cremalieră.

GALERIE.FOTO.CU.GARA.HAŢEGULUI

La începutul secolului trecut a fost construită şi gara Haţegului, o clădire de epocă în faţa căreia se întindeau cinci linii ferate.

Circulaţia trenurilor pe calea ferată Subcetate – Caransebeş a fost închisă, pe bucăţi, de la sfârşitul anilor ´70. Primul sector, de circa 10 kilometri, între Bouţari şi Sarmizegetusa, a fost scos din uz în 1978, al doilea pe distanţa Haţeg – Sarmizegetusa, la mijlocul anilor ´90, iar al treilea, între Bouţari şi Caransebeş, în 2012. Doar câteva trenuri de marfă au mai circulau uneori, între localităţile învecinate Haţeg şi Subcetate, până la începutul anilor 2000.

La peste două decenii de la închiderea circulaţiei feroviare, gara Haţeg a rămas pustie. În faţa ei, peronul şi liniile ferate ruginite au fost acoperite cu buruieni. Faţadele monumentului vechi de peste un secol s-au scorojit, tocăria a putrezit, iar acoperişul a suferit stricăciuni. Foişorul de lemn al gării, ridicat odată cu clădirea, a rezistat timpului deşi se află şi el într-o stare avansată de degradare. Liniile ferate şi câteva instalaţii feroviare se mai întind pe câteva sute de metri în stânga şi în dreapta clădiri.

Continuarea pe adevarul.ro.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here