Home Blog Page 2

Frescele de la Castelul Corvinilor

0

Castelul Corvinilor a păstrat o frescă veche de peste cinci secole, care spune legenda Huniazilor. Pictura în frescă de la etajul aripii nordice (aripa Matia) datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi este singura pictură de acest gen, cu caracter laic din spaţiul transilvănean, informează Muzeul Castelului Corvinilor.

Ea înfăţişează povestea dobândirii stemei familiei Huniazilor de către Ioan de Hunedoara fiind compusă din patru scene, dispuse pe peretele cu ferestre al loggiei, deasupra şi între cele trei deschideri semicirculare.
„Prima scenă, de la dreapta la stânga, prezintă două figuri umane, una de bărbat foarte prost conservată, ce are mâna dreaptă ridicată în poziţie de chemare şi o figură feminină ce reprezintă o fetiţă ce are în mâna dreaptă un măr cu o cruce deasupra, are privirea îndreptată spre bărbat , această scenă sugerând momentul în care cei doi se cunosc, iar mărul ce-l poartă femeia indică importanţa acestui personaj, deoarece acest măr este considerat ca simbol al regatului maghiar.

Pe coloana ce desparte primele două deschideri se mai poate observa cu greutate o siluetă ce poate fi una umană. Cea de-a doua scenă înfăţişează aceleaşi două personaje, bărbatul ţinând în mâna dreaptă un inel, iar mâna stângă pe inimă. În ceea ce priveşte silueta feminină, ea este prezentată acum mai matură, nemaiavând privirea îndreptată spre bărbat şi ţinând mâna stângă ridicată. Acesta este considerat momentul în care bărbatul îi jură femeii credinţă cu mâna pe inimă, dându-i în acelaşi timp acesteia un inel cu diamant, aceasta având un gest de refuz”, informează Muzeul Castelului Corvinilor.


Pe cea de-a doua coloană apare reprezentat un corb ce ţine în plisc o bandă ce probabil purta pe ea o inscripţie. Cele două personaje apar şi în cel de-al treilea cadran, bărbatul având de această dată capul descoperit, cu amândouă mâinile îndreptate spre femeie redând gestul de respingere, iar femeia e înfăţişată însărcinată, lucru sugerat de faptul că poartă pe cap o scufie, iar în mâna stângă ţine o verigă mare pe care sunt plasate două inele, simbol al căsătoriei promise de către bărbat, care acum refuză să-şi unească destinul cu aceasta, informează Muzeul Castelului Corvinilor.

Coloana care desparte ultimele două cadrane ale frescei poartă pe suprafaţa sa interioară chipul unui copil ce poartă în mână un măr identic cu cel purtat de personajul feminin în primul cadran şi arată cu degetul mâinii drepte spre personajul masculin din ultimul cadran, indicându-l pe acesta ca şi urmaş al celuilalt bărbat, ce este considerat a fi Sigismund de Luxemburg. Deasupra capului acestui personaj se află o bandă pe care se consideră că era scris „Johannes”. Ultimul cadran prezintă o scenă de vânătoare de mistreţi, unde apare un personaj masculin ce poartă o lance de vânătoare, personaj ce este identificat cu Matia Corvin.
 

Imaginile au fost interpretate de istorici ca reprezentarea legendei originii lui Ioan de Hunedoara, conform căreia el ar fi fost fiul neligitim al regelui Sigismund de Luxembourg. Legenda înrudirii lui Ioan de Hunedoara cu regele Sigismund datează din vremea sa, însă cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574.



Heltai afirma că ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor şi o prezenta în felul următor: „Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate, iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scria profesorul Teodor Popa, citândul pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).

Mai multe detalii pe adevarul.ro

Înviere la Biserica Romano-catolică din Hunedoara

0

În Hunedoara, la Biserica Romano-catolică, slujba de Înviere s-a încheiat înainte de miezul nopții, iar procesiunea tradițională pe străzile din zona bisericii nu a mai avut loc. Totuși, oamenii s-au putut bucura de atmosfera de sărbătoare. A fost sărbătoare și în celelalte orașe hunedorene în care trăiesc comunități de catolici.

În municipiul Hunedoara, comunitatea de romano-catolici numără circa 3.000 de oameni, în ultimele decenii fiind tot mai restrânsă. Istoria ei datează de şase secole, primele aşezăminte catolice fiind atestate din vremea lui Ioan de Hunedoara.

Continuarea pe adevarul.ro.

Povestea Miciei

0

Aşezarea antică de la Micia a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO, alături de alte fortificaţii antice de la graniţele (limesul) Imperiului Roman. În prezent, în ciuda apropierii sale de municipiul Deva, Micia este rar vizitată. Ruinele sale se găsesc, printre câmpurile agricole ale localnicilor, în spatele turnurilor uriaşe de răcire de la Termocentrala Mintia.

Magistrala feroviară din vestul ţării traversează situl, iar lucrările de modernizare a acestora vor mai „tăia” din suprafaţa ocupată de vestigii antice. Un drum de pământ, folosit de săteni şi pescari duce până în apropierea Amfiteatrului şi a Termelor. Arheologii care au cercetat monumentele de la Micia susţin că aşezarea este extrem de valoroasă, iar în ultimii ani au făcut eforturi pentru popularizarea şi îngrijirea ei. Ruinele au fost scoase de sub mărăcini, însă rămân greu accesibile celor care ajung în zonă.

Continuarea pe adevarul.ro.

Ecoductele gemene de la Holdea

0
  • Podurile verzi din vecinătatea nodului rutier Holdea, de pe Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva au fost finalizate în 2019, fiind construite la distanţă de un kilometru unul de celălalt, într-una dintre cele mai sălbatice zone traversate de şoseaua de mare viteză din vestul ţării.

Ecoductele au lăţimea de 80 de metri fac legătura peste autostradă între regiunile Carpaţilor Meridionali (Munţii Poiana Ruscă) şi Munţii Apuseni, într-o zonă considerată optimă pentru deplasarea carnivorelor mari şi acceptată ca şi coridor ecologic.

În prezent, însă, la doi ani de la finalizarea lor, în mai multe locuri, gardurile din zona celor două ecoducte sunt rupte, aplecate şi degradate, iar animalele sălbatice care tranzitează zona pot ajunge uşor pe autostrada A1. Pe terenul înierbat al „podurilor verzi” se văd urmele lăsate de turmele de oi care le tranzitează uneori.

Continuarea pe adevarul.ro

Gara Devei în șantier

0
  • Au trecut trei ani de când perimetrul feroviar al gării municipiului Deva s-a transformat într-un imens şantier.


În 2021, la sfârşit de martie, după trei ani de la începerea proiectului, zona gării are o nouă înfăţişare. Construcţia celor trei peroane noi se apropiere de final. Peronul 3 a fost amenajat în 2020, iar în prezent muncitorii se ocupă de asfaltarea peroanelor 1 şi 2. Pasarela metalică montată încă din toamna anului trecut în dreptul clădirii staţiei CFR nu poate fi încă utilizată, în aşteptarea finalizării lucrărilor la peroane.

Alte două pasarele se află în şantier la extremităţile staţiei CFR: pasarela cap X situată la trecerea la nivel cu strada Hărăului şi pasarela relocată în zona străzii Mureşului, cu descărcarea peste Calea Zarandului. Clădirile staţiei CFR vor fi, de asemenea, reabilitate. Unele anexe se se află în şantier, însă lucrările la clădirea de călători nu au demarat.

Continuarea pe adevarul.ro

Cariera de andezit a dacilor

0

Dacii au folosit andezit extras din cariera de la Cozia, aflată în vecinătatea Devei, pentru a construi templele din Sarmizegetusa Regia. Remarcabile sunt eforturile de transportare a andezitului pe distanțe de zeci de kilometri.

Un studiu geologic şi petrografic din 2019 a comparat potenţialele surse de provenienţă ale metarialelor folosite la construcţia edificiilor din Sarmizegetusa Regia: Cetatea Devei, aflată la 43,3 kilometri în linie aeriană de Sarmizegetusa Regia, Dealul Cozia (44,5 kilometri), Pietroasa Bejan (42 de kilometri) – toate în vecinătatea Devei şi Măgura Călanului (25,5 kilometri).

Concluzia în urma analizelor ştiinţifice recente a fost că locul de unde dacii au extras cel mai mare volum de andezit cenuşiu utilizat pentru templele şi sanctuarele din Sarmizegetusa Regia a fost Dealul Cozia, din vecinătatea Devei.

Un drum de peste 60 de kilometri leagă în prezent locul unde se află cariera antică de andezit de la Cozia de capitala dacilor din Munţii Orăştiei. Acest lucru arată cât de mare a fost efortul pe care dacii l-au depus pentru transportul blocurilor de andezit spre Sarmizegetusa Regia. Râurile Mureş şi Strei ar fi fost folosite drept canale de navigaţie, pentru transportul materialelor, până la poalele munţilor, potrivit unor istorici.

Continuarea pe adevarul.ro.

Trei poduri feroviare gemene, pe noua magistrală de cale ferată

0
  • În zona Brănişca, de aproape trei ani constructorii magistralei feroviare lucrează la ridicarea a trei poduri uriaşe peste Mureş, aflate pe o distanţă de patru kilometri.

Primul pod peste Mureş, aflat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, va avea o lungime de 384 de metri. Pilonii de susţinere ai acestuia au fost realizaţi, fără suprastructuri. Al doilea pod se află în zona castelului Josika şi va avea o lungime de 435 de metri.

Fundaţiile au fost realizate, iar o parte a suprastructurii metalice a fost montată. Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri. Şi aici au fost realizaţi pilonii, iar o parte din suprastructura sa a fost montată.

În zona Brănişca, a fost realizat terasamentul noului traseu, protejat de aroncamente, fără a fi montate elementele de cale ferată. Pe lângă realizarea podurilor peste râul Mureş, constructorilor le-au fost impuse consiţii stricte de lucru, pentru a reduce impactul asupra mediului şi faunei.

Continuarea pe adevarul.ro.

Castelul Corvinilor la 1900

0

Castelul Corvinilor și împrejurimile sale, într-o fotografie pe care eu nu am mai văzut-o până acum, cred că de la începutul anilor 1900. Foto: Muzeul de Arhitectură al Ungariei.

Lagărul 9 Vulcan, pentru prizonierii sovietici

0
  • Peste 3.000 de prizonieri sovietici au fost cantonaţi la începutul anilor ´40 într-un lagăr de muncă înfiinţat pe valea pârâului Crividia, la marginea oraşului Vulcan.

GALERIE FOTO CU COLONIA DE LA VULCAN

Lagărul 9 Vulcan a fost unul dintre cele mai mari din România în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, iar ostaşii sovietici capturaţi de armata română au fost aduşi aici pentru a lucra în minele de cărbune din Valea Jiului.

Alţi peste 2.000 de ostaşi sovietici se aflau în acea vreme în sublagărele înfiinţate în Valea Jiului, la Lonea, Aninoasa, Petrila, Petroşani şi Lupeni.

Barăcile lor au fost înşiruite pe marginea actualului drum judeţean 666 Vulcan – Dealu Babii, în acea vreme o trecătoare aproape inaccesibilă de munte, şi a pârâului Crividiei, care străbate valea adâncă mărginită de versanţi prăpăstioşi.

În apropiere se întindea exploatarea minieră de la Vulcan, cu câteva galerii care, la nevoie, puteau fi folosite ca adăposturi anti-bombardament, conform schiţei păstrate în Arhive.

Lagărul era mărginit la nord de pădurea care acoperea Dealul Babii, la sud de Exploatarea minieră Vulcan, iar în Est şi Vest de „pereţii” înalţi ai muntelui, astfel că şansele de evadare ale prizonierilor era reduse.

Continuarea pe adevarul.ro.

Călan – 2003, combinatul

0
combinat calan foto traian manu
  • La sfârşitul anilor ´90, combinatul „Victoria” Călan a intrat într-un declin abrupt. În doar câţiva ani, privatizările eşuate au dus la dezintegrarea colosului siderurgic de pe malul Streiului.

GALERIE-FOTO Producţia a fost oprită definitiv la sfârşitul lunii decembrie a anului 1999, iar complexul industrial cu o istorie de peste un secol şi jumătate a fost invadat de utilajele firmelor care se ocupau cu demolarea construcţiilor sale, de localnicii aflaţi în căutarea fierului vechi şi a cărbunelui şi de hoţi.

Agenţii de pază au fost copleşiţi de numărul mare al celor veniţi să jefuiască rămăşiţele Combinatului „Victoria”. În câţiva ani, vechile uzine au ajuns de nerecunoscut. Fotografiile realizate în 2003 de Traian Manu, la acea vreme fotoreporter la fostul ziar local „Cuvântul Liber” arătau cum s-a transformat combinatul de la Călan într-o întindere de ruine.

În prezent, cele mai multe dintre construcţiile siderurgice ale Călanului au dispărut, însă zeci de hectare de teren ale fostului combinat nu au mai fost ecologizate. Continuarea pe adevarul.ro.